Pentru fermieri

Formare profesionala

Formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă - organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ. Formarea profesională a adulților este reglementată prin O.G. nr. 129/2000 (c.m.c.u.) și H.G. nr. 522/2003 – norme metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 129/2000 (c.m.c.u.). Direcțiile pentru agricultură județene pot organiza programe de formare profesională a adulților, cu condiția să dețină autorizație eliberată de Comisia de Autorizare de la nivel județean, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – cu excepția cursurilor de instruire, pentru care nu este necesară parcurgerea etapei de autorizare, ci doar notificarea Comisiei de Autorizare (ori de câte ori se organizează astfel de cursuri). Autorizația pentru organizarea de programe de formare profesională a adulților se eliberează pentru ocupaţii, meserii, specializări şi profesii, denumite în continuare ocupaţii, cuprinse în Clasificarea ocupaţiilor din România - C.O.R. DAJ Cluj organizeaza numai cursuri de instruire (de scurtă durată – maxim 40 de ore), pentru care tariful este de 200 lei/cursant. Se pot organiza cursuri de instruire pe teme din sfera de competență a DAJ Cluj, cum ar fi: - Planul Național Strategic al României (PS PAC) 2023-2027: instrument de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii, finanțat din FEGA și FEADR - Ajutoare de stat și ajutoare de minimis: instrumente de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii, finanțate din Bugetul Național al României - Forme asociative de organizare în agricultură și domeniile conexe (societăți agricole/asociații/fundații/ cooperative agricole/societăți cooperative) - Înregistrarea produselor pe schemele de calitate existente la nivel național (produs tradițional/produs cu rețetă consacrată/produs montan) - Înregistrarea produselor pe schemele de calitate de la nivelul Uniunii Europene (DOP/IGP/STG) - Înregistrarea grupurilor și a organizațiilor de producători - Codul de bune practici agricole și Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole - Norme de condiționalitate la plățile din PS PAC - Agricultura ecologică - Managementul exploatației agricole - Marketingul produselor agricole - Contabilitatea fermei

Recunoasterea si functionarea grupurilor si organizatiilor de producatori

Produs traditional

Daune produse de speciile de fauna de interes cinegetic

LEGISLAȚIE

Hotărârea nr.3/04.01.2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele 1 și 2 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 și unele măsuri de punere în aplicare a acesteia.
Destinatarii principali :
Gestionarii fondurilor cinegetice.
Administratorii ariilor protejate.
Proprietarii de culturi agricole sau animale domestice.
Componența comisiei de constatare a pagubelor:
Constatarea şi evaluarea pagubelor produse culturilor agricole, silvice, animalelor domestice şi autovehiculelor, stabilirea răspunderii civile şi a despăgubirilor se realizează de către comisia de constatare, constituită în acest scop, , din care fac parte câte un reprezentant al:
a) unității administrativ-teritoriale pe suprafaţa căreia s-a produs paguba;
b) direcției pentru agricultură județene, pentru pagube produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, sau al administratorului drumului, pentru pagubele produse autovehiculelor;
c) structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare sau protecția mediului, după caz.
Entitățile responsabile pentru despăgubiri : Gestionarul fondului cinegetic. Structurile teritoriale ale autorității publice centrale pentru vânătoare sau protecția mediului.
Constatarea şi evaluarea pagubelor, stabilirea răspunderii civile şi a despăgubirii pentru pagubele produse animalelor domestice, respectiv a albinelor, de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic se consemnează, de către comisie, într-un proces-verbal conform modelelor din lege.

ACTE NECESARE:

Documentele justificative administrate de comisia cu ocazia constatării, evaluării pagubei şi stabilirii răspunderii civile sunt, după caz:
- sesizările scrise, primite de Primar de la proprietarii culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, cu privire la prezenţa în apropierea sau în interiorul culturilor agricole sau silvice sau în apropierea stupinelor/cirezilor/turmelor/cârdurilor de animale domestice a unor exemplare din speciile de faună de interes cinegetic care pot produce pagube şi să le transmită în ziua primirii, cu confirmare de primire, către gestionarul faunei cinegetice din fondul cinegetic şi/sau către administratorul ariei naturale protejate, după caz, pe a cărei suprafaţă acestea sunt prezente.
- cererea scrisă a proprietarului păgubit sau a reprezentantului legal ori convenţional al acestuia, depusă şi înregistrată la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs aceasta în maxim 24 ore de la producerea acesteia.

Formularul cererii, Anexa 1 la HG 3/2023, în format tipizat, se pune la dispoziţia solicitantului de către unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba.
-documentul/documentele prin care primarul a convocat comisia, proprietarul păgubit sau reprezentantul legal ori convenţional al acestuia şi, după caz, gestionarul faunei cinegetice din fondul cinegetic în care s-a produs paguba sau administratorul ariei naturale protejate, dacă paguba s-a produs într-o arie naturală protejată neinclusă într-un fond cinegetic sau în care vânătoarea nu este admisă, şi, după caz, medicul veterinar de liberă practică împuternicit însoţit/însoţite de confirmările de primire;
-formularul privind identificarea pagubei produse la animale domestice, prevăzut Anexa nr. 2 din HG 3/2023
-fotografii şi/sau înregistrări video de la locul pagubei, măsurători ale suprafeţelor, calculaţiile de producţie, documentele de achiziţie;
-înscrisuri pentru dovedirea îndeplinirii obligaţiilor şi condiţiilor de către gestionarul faunei cinegetice/administratorul ariei naturale protejate, prevăzute în Anexa nr. 3;
-înscrisuri pentru dovedirea îndeplinirii obligaţiilor şi condiţiilor de către proprietarii de animale domestice, prevăzute în Anexa nr. 4;
-adeverinţa care atestă deţinerea legală a culturii agricole/silvice şi a animalelor domestice, prevăzută în anexele nr. 5 şi 6, precum şi/sau copii certificate „conform cu originalul“ ale amenajamentelor silvice în vigoare;

FORMULARE
Anexa 1 la HG 3/2023
Cererea scrisă a proprietarului păgubit sau a reprezentantului legal ori convenţional al acestuia,
Anexa 2 la HG 3/2023
Anexa 3 la HG 3/2023
Anexa 4 la HG 3/2023
Anexa 5 la HG 3/2023
Anexa 6 la HG 2023

Daune produse de fenomene meteorologice severe

În contextul schimbărilor climatice actuale, se produc din ce în ce mai des fenomene hidro- meteorologice extreme (ploi torențiale, vijelii, căderi de grindină, inundații, poluări accidentale, etc.), care produc pagube însemnate - inclusiv asupra culturilor agricole și a animalelor. Pentru a veni în sprijinul celor care suferă pierderi materiale produse de astfel de fenomene, Guvernul României acordă despăgubiri din Bugetul de stat. Temeiul legislativ pentru acordarea acestora este Ordinul comun al Ministerului Apelor și Pădurilor și al Ministerului Afacerilor Interne nr. 459/78/2019 - pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică, precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră. În vederea acordării de compensații pentru pagubele produse de fenomene meteorologice extreme, producătorii agricoli se vor adresa Comitetului Local pentru Situații de Urgență, care funcționează în cadrul tuturor unităților administrativ-teritoriale. Conform Ordinului 459/78/2019, CLSU de la nivelul fiecărui UAT va întocmi un Raport operativ (Anexa nr. 8 la Ordinul nr. 459/78/2019), care se transmite la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean (Centrul operațional județean) și la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Sistemului de Gospodărie a Apelor. În urma acestui demers, președintele ISU la nivel de județ (Prefectul) va numi prin ordin o comisie pentru constatarea și evaluarea pagubelor. Din această comisie vor face parte reprezentanți ai unor instituții cu responsabilități în domeniul situațiilor de urgență, între care direcțiile pentru agricultură județene, ai căror reprezentanți sunt nominalizați în comisie atunci când se produc pagube în agricultură (sectorul vegetal și zootehnic). Comisia se va deplasa în teren și va completa un Proces-verbal privind constatarea şi evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase (Anexa nr. 11 la Ordinul nr. 459/78/2019). Acesta este documentul pe baza căruia se vor acorda despăgubiri celor afectați.

Coduri de bune practici agricole

Preturile medii ale produselor agricole

Scroll to Top